Conectarea caselor de marcat la ANAF - ce date vor fi transmise


Conectarea caselor de marcat la ANAF, procedură începută oficial la 31 martie 2021, se realizează pe categorii de contribuabili și urmează să se finalizeze la finalul lunii noiembrie 2021. 

Ministerul Finanțelor Publice și ANAF au depus eforturi pentru ca proiectul digital care vizează conectarea aparatelor fiscale de marcat la sistemul informatic să fie definitivat în acest an. 


REMINDER - termenele pentru conectarea caselor de marcat la ANAF

În calendarul de implementare există două termene principale ce trebuie respectate în acest an: 

- până la 30 iunie 2021, operatorii economici încadrați în categoria marilor contribuabili;

- până la 30 noiembrie 2021, operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii și mici.


Prin excepţie, firmele care folosesc aparate de marcat electronice fiscale instalate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice au obligaţia completării şi transmiterii Declaraţiei pe propria răspundere prin care utilizatorul menţionează că aparatul de marcat va funcţiona în modul de lucru offline, semnată de reprezentantul legal al operatorului economic, cu respectarea următoarelor termene: 

a) operatorii economici încadraţi în categoria marilor contribuabili, până la data de 30.06.2021;

b) operatorii economici din categoria contribuabililor mijlocii şi mici, până la data de 30.11.2021;


ATENȚIE!

Nerespectarea termenului de conectare a caselor de marcat la sistemul informatic MF-ANAF se sancționează cu amendă de la 8000 la 10.000 lei.


Datele la care va avea acces ANAF după conectarea caselor de marcat

Mulți operatori economici se întreabă ce se va întâmpla după procesul de conectare a caselor de marcat și ce date interne vor fi transmise către Fisc.

Noutatea în această situație nu o reprezintă neapărat datele, ci modalitatea în care vor fi acestea transmise și gestionate digital. Practic, ANAF va sesiza ușor eventualele disfuncționalități privind fișierele transmise de la casele de marcat electronice fiscale către sistemul informatic. Instituția a anunțat recent că va informa contribuabilii în fiecare lună, prin intermediul SPV-ului, despre astfel de anomalii. 

2021-06-24-utilizare-pos.jpg (245 KB)

„Întregul demers de conectare vine în sprijinul contribuabililor prin automatizarea schimbului de date și eliminarea necesității depunerii anumitor declarații specifice, în fiecare lună. Specialiștii noștri asigură tot suportul necesar pentru inițierea procedurii de conectare a caselor de marcat electronice fiscale.", a scris recent pe Facebook Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor Publice. 

Până la momentul realizării conectării, datele înregistrate de aparatul fiscal erau transmise de operatorul economic (deținător al AMEF) prin depunerea declarației A4200 până la data de 20 a lunii următoare celei de raportare. 

Însă, după momentul conectării casei de marcat la sistemul informatic, aceste date se vor transmite automat de către aparatul după generarea raportului Z de închidere zilnică, fără a mai fi necesară în această situație transmiterea declarației A4200. Prin urmare, datele interne legate de bonurile fiscale (valoare, cotă de TVA aplicată, număr de ordine, etc), dar și marca, seria casei de marcat și numărul de ordine al raportului Z vor ajunge zilnic la ANAF, nu lunar, așa cum se proceda până acum. 

Acestea nu sunt singurele date la care va avea acces ANAF după conectarea caselor de marcat. Odată cu informațiile principale, se vor transmite automat și anumite reduceri aplicate produselor ori serviciilor, anularea anumitor operațiuni din cauza erorilor și altele de acest tip. Cu alte cuvinte, Agenția Națională de Administrare Fiscală va primi automat tot rezumatul bonurilor fiscale emise într-o zi. 


Citește și: Tipuri de case de marcat în funcție de business - Recomandări de echipamente


Cum se pot asigura firmele că aparatele transmit datele către ANAF

Operatorii economici pot verifica, prin intermediul serviciului Spațiu Privat Virtual, eventuale mesaje pe care sistemul informatic le poate transmite, referitoare la disfuncționalitățile transmiterii fișierelor de la AMEF la sistemul informatic, conform prevederii art. 2 alin. (2) din OpANAF nr. 435/2021.  

Alături de sistemele SAF-T, desk-audit și factura electronică, conectarea caselor de marcat la ANAF este inclusă în pachetul dedicat colectării masive de date. Această măsură are rolul de a îmbunătăți activitatea de control, de a reduce evaziunea fiscală, în special în domeniul comerțului cu amănuntul, și de a crește încasările din TVA. Statul consideră că va avea o situație mai clară referitoare la vânzările de bunuri și servicii, dar și asupra plății taxelor odată cu noul pilon pus la procesul de digitalizare al Fiscului. 

Echipa Danubius îți stă la dispoziție în procesul pentru alegerea casei de marcat potrivită afacerii tale. Intră acum în legătură cu noi! 

Vezi lista produse

Articole populare