Modificarile fiscale recente atrag necesitatea inlocuirii caselor de marcat clasice cu modele care functioneaza pe baza unui jurnal electronic. Potrivit hotararii de Guvern care a fost publicata in urma cu doar cateva luni in Monitorul Oficial, exista 6 tipuri principale de case de marcat admise:
Case de marcat electronice cu structura inchisa, izolate
Casele de marcat izolate au incorporata o componenta hardware ce face posibila utilizarea unui set fix de functii. De asemenea, acestea detin o baza de date proprie si functioneaza independent, fara sa necesite conectarea la alte dispozitive mobile sau fixe. Atat modulul fiscal cat si programul de aplicatie si de control sunt incluse in memoria fixa a echipamentului.
Case de marcat electronice cu structura inchisa, conectate la calculator
Casele de marcat electronice cu structura inchisa au in plus fata de aparatele fiscale mentionate anterior o interfata care permite conectarea lor la un calculator. Programul are insa limitari in ceea ce priveste modificarile, completarile, citirile bazei de date interne, precum si ale emiterii de documente fiscale.
Case de marcat electronice computerizate
Casele de marcat din aceasta categorie sunt realizate pe o structura standard de calculator, in a carei componenta se regaseste o placa fiscala. Aceasta placa fiscala contine un program de control si un modul fiscal proprii, care functioneaza impreuna cu programul de aplicatie al casei de marcat.
Imprimante fiscale
Imprimantele fiscale sunt echipamente care contin un modul fiscal, controlat prin intermediul unui program de memorie fiscala. Aceste aparaturi nu au programe de aplicatii proprii; ele se interfateaza cu un dispozitiv smart (telefon, tableta etc), precum si cu sistemele de top POS prin cablu serial, magistrala seriala, retea, Wi-Fi sau bluetooth.
Terminale cu functii de case de marcat electronice
In aceasta categorie intra toate dispozitivele identificabile din punct de vedere al structurii si al programului de aplicatie, care includ o placa fiscala cu modul fiscal. Pe langa functiile standard ale unei case de marcat, aceste terminale ofera si functii specifice.
Case de marcat cu hardware dedicat
Casele de marcat cu hardware dedicat integreaza un model fiscal controlat de un program de aplicatie care asigura anumite functii de lucru si care permite operarea bazei de date proprii. Totodata, aceste tipuri de case de marcat permit comunicatia sau salvarea externa si, optional, interfetele pot asigura si functionarea alaturi de un program de aplicatie extern.